Locaţie şi cadrul natural
Sat din componenţa comunei Crişan, Mila 23 este situat în extremitatea nordică a primei bucle a « Marelui M » (Dunărea veche), acolo unde vechiul curs măsura a douăzeci şi treia milă a braţului Sulina, de la gura de vărsare. Distanța până în satul Crișan este de aproximativ 6 km care pot fi parcurși exclusiv pe apă. În spatele caselor aliniate de-a lungul Dunării se întinde o reţea de canale aparţinând unei amenajări piscicole centrate de lacul Obretinu Mare. Localitatea se întindea odinioară numai pe malul drept al Dunării Vechi (pe stânga cum vii dinspre Crişan), dar locuinţele au început să se extindă şi vizavi. În ultimii ani, satul a cunoscut o dezvoltare spectaculoasă din punct de vedere turistic.
Istoric
Localitatea a fost întemeiată la începutul secolului al XIX-lea de pescarii lipoveni. Până în anul 1947 a purtat numele de Principele Mircea.
Bătrânii satului povestesc că înaintaşii lor s-au aşezat pe Grindul Mila 23 în urmă cu aproximativ 200 de ani după ce au fugit din Rusia pentru că au refuzat să se supună poruncilor ţarului Petru de a-şi tăia bărbile şi de a recunoaşte modificările aduse canoanelor bisericeşti din Imperiul de Răsărit.
Rușii lipoveni sunt cunoscuți în întreaga lume sub denumirea de „staroveri”(de credință veche) sau „starobreați” (de rit vechi), pentru că folosesc calendarul ortodox de rit vechi. Schisma religioasă care a avut loc în Rusia în sec.XVII și prigoana împotriva celor care se împotriveau reformelor, i-au determinat pe rușii staroveri să-și părăsească locurile natale și să migreze în multe colțuri ale lumii. Începând cu sec.XVIII, numeroși staroveri s-au stabilit pe anumite teritorii din România, aici fiind cunoscuți sub denumirea de „lipoveni”.
După spusele bătrânilor, rușii lipoveni care s-au stabilit în Mila 23 au venit din Chilia Nouă și Vâlcov, de pe malul celălalt al Dunării, în vecinătatea comunei Chilia Veche, Județul Tulcea. Primii locuitori ai acestui sat s-au stabilit pe malul drept al Dunării Vechi, fiind atrași de zona bogată în pește și vânat.
Din cauza inundaţiilor din 1970 şi 1975 foarte multe familii au avut de suferit și au fost nevoite să părăsească satul, plecând la oraș sau spre alte destinații. Între anii 1970-1972 apa acoperise ulițele satului. Bărcile erau legate de clanțele ușilor, găinile erau adăpostite în podurile caselor, iar peștele prins de pescari era păstrat în camerele inundate. Copiii mergeau la școală cu o barcă mare cu rame. În fiecare zi prin rotație părinții însoțeau copiii la școală, iar după terminarea cursurilor ei urcau în barcă și erau duși pe la casele lor, unde erau preluați de membrii familiilor, deoarece erau expuși la pericole. “Copii fiind, nu ne dădeam seama de pericolul de-a ne răsturna; eram bucuroși și fericiți că suntem împreună. Casele noastre erau amplasate pe câte un petec de pământ, puţin mai sus față de nivelul străzilor inundate. Micile noastre plăceri erau legate de apă, că doar apă era pretutindeni. Organizam competiții cu albiile metalice, iar vâsle era mânuțele noastre. Problemele s-au încheiat atunci când s-a construit un dig de protecție și o platformă unde localnicii care au avut casele distruse în totalitate, au putut începe o nouă viață.” – Elena Munteanu, localnică Mila 23.
Populaţie
În prezent sunt 493 de locuitori din care 2/3 sunt ruşi-lipoveni şi 157 de gospodării.
Ocupaţii tradiţionale
Principala ocupaţie o constituie pescuitul. Lipovenii sunt cunoscuți ca fiind buni pescari. Asocierea cu această ocupație se explică prin existența comunităților de lipoveni în vecinătatea apelor în general și în Delta Dunării în mod special.
Alte activități specifice sunt grădinăritul și apicultura.
Locuitorii acestui sat sunt renumiţi pentru mânuirea vâslelor, câţiva dintre ei ridicând în ultimele decenii acest renume al sporturilor nautice la nivel mondial. De la Mila 23 au plecat în anii ’60 mai mulţi canoişti şi kaiacişti care au adus României un număr impresionat de medalii olimpice, mondiale şi europene. Ivan Patzaichin este cel mai cunoscut dintre cei care au fost luaţi din bărcile lor pescăreşti de antrenori de kaiac şi de canoe din Bucureşti devenind, în scurt timp, campioni invincibili. El este considerat cel mai mare canoist din toate timpurile, fiind idolul multor tineri din zonă, o adevărată legendă vie.
Alături de Patzaichin s-au mai aflat canoistul Serghe Covaliov şi kaiacistele Agafia Buhaev şi Culina Popov. Rudele lor din satul Mila 23 pot relata turiştilor amintiri din copilăria marilor sportivi.
Obiceiuri şi tradiţii (sărbători religioase şi laice, locuinţe, port, gastronomie)
Punctul de atracţie al localităţii îl constituie Biserica Ortodoxă de rit vechi cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, zidită între anii 1897-1925. O altă biserică ortodoxă de rit vechi cu hramul „Sf. Ioan Gura de Aur” a fost ctitorită în anul 1983.
Obiceiurile rușilor-lipoveni sunt strâns legate de sărbătorile religioase, ei conservându-şi cel mai bine tradiţiile. Calendarul pe care îl respectă a rămas cel Iulian, decalat cu 13 zile. Până în zilele noastre, rușii lipoveni și-au păstrat obiceiul efectuării Sfintei Cruci în aproape orice activitate pe care o întreprind.
Cel mai bine s-au păstrat obiceiurile legate de maslenniță (Sărbătoarea brânzei sau Lăsatul secului) și anume obiceiurile păstrate din săptămâna dinaintea postului Paștelui. Este o săptămâna de voie bună, sărbătorită cu cântece și multă veselie, cu preparate specifice zonei (blinî, vareniki, pirașchi etc).
De Crăciun se colindă, vestindu-se nașterea Domnului, niciodată înainte de sărbătoarea propriu-zisă, ci numai după oficierea Sfintei Liturghii și cu un singur colind în repertoriu: „Hristos se naște” (Hristos rajdaetsya), preluat din cântările religioase.
Paştele este o sărbătoare foarte importantă pentru rușii-lipoveni. Cu această ocazie se reunesc membrii familiei, iar pe mese sunt nelipsite ouăle roșii și cozonacii, care se sfințesc dimineața, în ziua învierii Domnului Isus Hristos, după Sfânta Liturghie.
Mieii nu sunt sacrificați, ei făcând parte din tradiția rușilor-lipoveni. În toată perioada Paștelui, atunci când se întâlnesc, la lipoveni există obiceiul de a se pupa de trei ori. Se spune „Hristos a înviat!” („Hristos voskrese!”) și se răspunde „Adevărat a înviat!” („Voistinu voskrese!”).
Botezul noului- născut se face prin scufundarea totală, de trei ori, a copilului în cristelniță. Nașii de botez nu sunt neapărat un cuplu şi au de cele mai multe ori vârste fragede. Prenumele copilului, în general unul singur, era în trecut sugerat de preot și ales în funcție de sfinții sărbătoriți în ziua nașterii copilului.
Crucea rușilor lipoveni este cu opt colțuri, iar numele Mântuitorului se ortografiază cu un singur „i”: Isus Hristos. Înconjurul bisericilor în timpul procesiunilor preligioase se face în sensul acelor ceasornicului, iar oficierea liturghiei se face cu șapte prescuri, nu cu cinci.
Căsătoria este precedată de logodna celor doi tineri, ocazie cu care, până la nuntă se organizau petreceri la casele celor logodiți: „acolisnaia” la băiat și „divișnic” la viitoarea mireasă.
Până nu demult, se organizau șezători, iar fetele și femeile cântau și confecționau batiste cu marginea dantelată, pe care apoi le dăruiau nașilor înainte de cununia religioasă, ce avea loc imediat dupa Sfânta Liturghie. E practic un obicei de vânzare și cumpărare a miresei de la casa părintească, ocazie cu care se cântă diferite cântece.
Până în zilele noastre s-a păstrat obiceiul ca mirii să se cunune în costume tradiționale. După oficierea slujbei de căsătorie, mirii se îndreptau către casa mirelui însoțiți de nași, ducând împreună o icoană, pe noul drum. După ce primeau binecuvântarea preoților, începea petrecerea, care ținea trei zile: în prima zi era cununia, în a doua mirii primeau cadouri de la nuntași, iar în a treia se prepara ciorba de potroace. Toți nuntașii mergeau pe la casele celor care au participat la nuntă, cerând câte o gaină, iar dacă n-o primeau, intrau în curte și nu plecau până n-o prindeau. Nimeni nu se supăra, toți râdeau și făceau glume, acest obicei păstrându-se multă vreme.
Toate casele din Mila 23 sunt cu prispă, exceptând, bineînţeles, pensiunile turistice construite de localnici în ultimii ani. Intrarea în curte sau în gospodărie se face, obligatoriu, dinspre malul Dunării Vechi. Ferestrele caselor sunt de dimensiuni mici, din lemn vopsit cu albastru. La fel şi pereţii locuinţelor din acest sat – ca de altfel majoritatea caselor lipoveneşti din Deltă - sunt zugrăviţi cu var albăstrui. Este vorba de o nuanţă de “siniliu” specifică satelor lipoveneşti. Localnicii spun că nu este întâmplătoare utilizarea preponderentă a culorii albastru deschis la tâmplăria şi pereţii locuinţelor din preajma apelor. Potrivit acestora, culoarea “sinilie” este o armă eficace de apărare împotriva “hoardelor” de ţânţari care pot face viaţa amară sutelor de turişti ce trec pragul sătenilor din Mila 23.
Satul este locuit în majoritate de ruşi lipoveni. În fața casei, la intrarea principală, rușii lipoveni așează o cruce, din metal sau lemn, în fața căreia se închină preotul când umblă pe la casele oamenilor și orice altă persoană care le calcă pragul. În fiecare casă, pe peretele de la răsărit, sunt puse icoane, acestea ocupând un loc de cinste.
Un element distinct și nelipsit al gospodăriei tradiționale lipovenești este soba specifică în formă de pat (lijanca) și baia specifică, foarte asemănătoare saunei.
La Mila 23 s-a descoperit amplasamentul unei locuinţe din epoca cuprului, aparţinând culturii Gumelniţa: “casa din Tarschina” considerată cea mai veche locuinţă din Delta Dunării. Pe baza datărilor cu carbon radioactive, arheologii au estimat că situl ar avea aproape 7000 de ani (4900-4350 îHR).
Până nu demult, nu existau deosebiri între portul cotidian și cel bisericesc. Azi, portul tradițional este asociat cu viața religioasă, oamenii purtându-l numai la biserică. Odată cu înființarea ansamblurilor folclorice, portul tradițional a suferit anumite modificări.
Astfel, la bărbați, portul cuprindea: cizme sau pantofi, pantaloni largi și cămașă fără guler (rubașka), purtată peste pantaloni și legată cu un brâu cu ciucuri, din lână colorată (pois).
Femeile purtau obligatoriu batic. Fetele nemăritate purtau părut împletit într-o singură coadă, în care își prindeau o panglică. Fetele care se căsătoreau purtau părul împletit în două cozi, ca simbol al ideii de cuplu.
În urmă cu nu mai mult de 60 de ani, în satul Mila 23 exista un cor lipovenesc mixt, care cânta atât în satul de origine, cât și în cele învecinate. În ultimul deceniu, la inițiativa unor membri marcanți ai comunei Crișan și ai satului Mila23 în special s-a înființat corul „Sinicika”, participant și premiant la multe concursuri, festivaluri interetnice și festivități.
Specificul local este în general bazat pe peștele de apă dulce pescuit de localnici din Dunăre, gospodinele din satul Mila 23 fiind nu o dată câștigătoare ale diverselor concursuri gastronomice, ca de exemplu locul întâi obținut la competiția „Cea mai bună gastronomie deltaică”.
Din anul 2010, la Mila 23, pe 28 august se sărbătorește „Ziua satului”, prilej cu care elevii ce studiază limba rusă maternă la Școala Gimnazială din sat, susțin un program artistic deosebit, constând în cântece și dansuri tradiționale, atât pentru localnici, cât și pentru turiști.
